LG a scos pe piaţă ultima inovaţie în materie de aparate frigorifice. Acest producător uimeşte din nou cu dotările, calitatea, inovaţia, modul de funcţionare, economia şi dimensiunile combinei frigorifice LG GBB60PZFZB.
Această combină frigorifică are un sistem de răcire No Frost, care nu permite formarea gheţii pe pereţii frigiderului sau a congelatorului şi implicit a umezelii, păstrând alimentele în deplină siguranţă. Volumul net total a combinei frigorifice LG GBB60PZFZB este de 343 litri, din care volumul frigiderului este de 250 de litri iar cel al congelatorului este de 93 de litri. Aceasta face parte din clasa de eficienţă energetică A++ şi are un consum de energie electrică anual de 266 kw.
Frigiderul este dotat cu 3 rafturi de sticlă şi un compartiment pentru legume şi fructe, sistemul de dezgheţare făcându-se în mod automat. Dotat cu sistemul Multi Airflow ce produce curenţi de aer rece uniformi, acesta acoperă toată capacitatea frigiderului, făcând ca alimentele să se păstreze în condiţii optime o perioadă mai lungă de timp. Frigiderul la interior a fost reproiectat astfel încât să fie mai încăpător, acoperind toate necesităţile de conservare a alimentelor pentru o familie mai numeroasă.
Congelatorul este format dintr-un număr de 3 sertare iar sistemul de dezgheţare, la fel ca şi frigiderul se face automat. Având sistem automat de dezgheţare, reprezintă un real avantaj, deoarece nu trebuie să-ţi mai pierzi timpul cu dezgheţarea manuală, depunând un efort în plus. Uşa frigiderului a fost prevăzută cu patru suporturi pentru unt/brânză, diverse borcane şi sticle. Uşile acestei combine frigorifice sunt cu deschidere standard pe dreapta şi sunt reversibile pentru a fi adaptate oricărui spaţiu din bucătărie.
Pentru eficienţă, combina frigorifică LG GBB60PZFZB a fost dotată cu funcţii superioare şi anume: Funcţia ECO ce asigură economie de energie electrică, datorită compresorului Inverter Linear, ce asigură un control optim al temperaturii. Funcţia Smart Dragon permite remedierea defecţiunilor, deoarece cu ajutorul unui telefon mobil cuplat la reprezentanţa LG, se poate detecta cu uşurinţă defecţiunea, economisind astfel timpul şi banii. Cu Funcţia Super congelare poţi congela rapid alimentele pe care vrei să le păstrezi o perioadă mai lungă de timp, în cele mai optime condiţii. Sistemul de avertizare pentru uşa deschisă te poate anunţa dacă ai uitat uşile deschise sau dacă acestea s-au deschis din greşeală. Nivelul de zgomot este foarte mic, de doar 37 dB, ceea ce înseamnă că nu vei auzi nici cel mai mic zgomot.
Dimensiunile acesteia sunt de 201 x 59.5 x 70.1 cm şi o greutate de 79 kg putându-se încadra cu mare uşurinţă într-o bucătărie cu dimensiuni standard. Aceasta a fost dotată cu un singur compresor, face parte din clasa climatică SN-T având agent de răcire R600a. În cazul unei pene de curent prelungită, aceasta are o autonomie fără curent de 16 ore.
Designul combinei frigorifice LG GBB60PZFZB este foarte modern, cu carcasa de culoare argintie, având dispus pe partea frontală a uşii superioare panoul cu afişaj de tip LCD, dându-i un aspect elegant. Pretul acesteia este dat de calitatea superioară şi de funcţiile speciale cu care a fost dotată.